Supremația Digi RCS RDS, în pericol: Orange începe să facă televiziune în România

de: Alexandru Puiu
22 07. 2021

În urmă cu câteva săptămâni, Orange a preluat o mare parte din Telekom România. Acum, aflăm noi detalii legate de achiziția respectivă, detalii tehnice și motivele pentru care supremația Digi RCS RDS este în pericol pe piața din România.

Digi RCS RDS pare să le facă pe toate și, dintr-un punct de vedere, are un monopol masiv atât pe partea de furnizare a internetului din țara noastră, cât și pe partea de televiziune și presă online. Având în vedere mișcările recente din piață, însă, lucrurile s-ar putea schimba mai repede decât ai crede.

Gigantul Digi RCS RDS, lovit de Orange

Peste noapte, cu acordul Consiliului Național al Audiovizualului, Orange a devenit un jucător important pe piața de televiziune din România. Din acest moment, în concurență directă cu posturile Digi și Digi Sport ale gigantului Digi RCS RDS, Orange a intrat în posesia Telekom Info, Telekom Sport 1, Telekom Sport 2, Telekom Sport 3 și Telekom Sport 4. Membrii CNA au votat în unanimitate trecerea acționariatului de la OTE S.A. la Orange România S.A., conform Pagina de Media.

Se lucrează de mult timp la această tranziție. Mutarea vine după ce, în toamna anului trecut, Orange a preluat pachetul majoritar din acțiunile companiei Telekom România. Practic, au schimbat proprietarul diviziile de telefonie fixă, internet și TV.

Amenințarea celor de la Orange la adresa Digi RCS RDS devine evidentă când ai în vedere faptul că Telekom Sport are drepturile de distribuție TV pentru meciurile din Liga 1, Formula 1, NBA și competițiile europene de handbal.

Pentru context, la finele anului, grupul Telekom România, format din foștii operatori Romtelecom și Cosmote, în prezent Telekom Romania Communications și Telekom Mobile Romania Communications, avea circa 5.300 de angajați. Recent, Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) – controlată de OTE, grup elen deținut în proporție de 46% de Deutsche Telekom – și Orange au anunțat că au ajuns la o înțelegere privind preluarea operațiunilor aferente rețelelor fixe de către grupul francez, conform Profit.ro.